Address
56 Andrews St., Victor, NY 14564
GPS
42.982398256582, -77.405044707182
Aparține de Mitropolia Ortodoxă Română a Celor Două Americi – www.mitropolia.us
◾ Preot paroh:
P.C. Pr. Daniel Adrian Ene
Tel: (585) 924-8737
Email: frdanielene@gmail.com
◾ Cântăreț:
Dl. Constantin-Claudiu Bărdăzău
Tel: (585) 755-9601
Email: constantinbardazau@yahoo.com
◾ Preşedintele consiliului parohial:
Dna Elena Bocîrnea
Tel: (585) 208-3644
Email: ioana@rochester.rr.com
◾ Preşedinte AROLA:
Dna Diana Elena Doagă
Tel: (315) 396-4630
Email: cfloarea407@gmail.com
◾ Responsabil tineret:
Dl. Ioan Dascălu
Tel: (607) 210-3005
Email: ioan1@noi6.com
◾ Educație religioasă:
Dna Preoteasă Alina Flavia Ene
Tel: (585) 705-9265
Email: flavia328@yahoo.com
◾ Programe educaţionale:
Școală duminicală
– Grupa A: 4-7 ani
– Grupa B: 8-12 ani
– Grupa C: 13-18 ani
◾ Scurt istoric:
„Demersurile de a înfiinţa prima biserică a comunităţii româneşti din centrul şi vestul statului New York au început acum mai bine de 10 ani prin strădania credincioşilor români din Rochester care îşi doreau să aibă un lăcaş de închinăciune mai mult decât orice.
Prima întâlnire oficială a avut loc la data de 1 decembrie 2001 cu ocazia zilei naţionale a României iar ca urmare a acestei întâlniri în ziua de 21 decembrie 2001 a fost semnat actul de încorporare al bisericii şi depus la secretariatul judeţului Monroe spre înregistrare.
Pe data de 26 ianuarie 2002 la împlinirea a 143 ani de la Unirea Principatelor Române a avut loc cu binecuvântarea Î.P.S. Iosif, locum tenens al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America şi Canada, prima adunare generală de fondare a bisericii prin prezenţa părintelui Timotei Sas la Biserica Ortodoxă Greacă Sf. Duh din South Ave., New York.
Cu această ocazie s-a ales şi componenţa primului consiliu parohial al Misiunii pe atunci Sf. Treime. Au urmat apoi o serie de întâlniri ale comunităţii, care au încercat pregătirea unui alt moment semnificativ din istoria bisericii noastre, aducerea unui preot permanent, primindu-se şi charterul de funcţionare al parohiei ca parte a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America şi Canada la data de 8 martie 2002 prin dragostea părintelui secretar Nicholas Apostola.
Ziua mult dorită a unui preot permanent a sosit odată cu instalarea mea de către Î.P.S. Arhiepiscop Nicolae ca şi Întâistătător al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America şi Canada, care la data de 12 octombrie 2002 mă va hirotoni întru preot şi instala ca şi preot paroh, în frumoasa biserică a comunităţii greceşti Sf. Duh din South Ave., Rochester NY.
Se poate spune fără îndoială că această zi a luat proporţii istorice pentru că odată cu acest moment comunitatea a început să crească şi să se întărească. Sf. Liturghie în această perioadă de început s-a săvârşit în perioada octombrie-decembrie 2002 în capela Bisericii Sf. Duh iar apoi din pricina înmulţirii credincioşilor în capela Bisericii Greceşti Buna Vestire din East Ave., Rochester.
Toate acestea nu ar fi fost însă posibile dacă nu ar fi existat dragostea şi binecuvântarea Î.P.S. părinte Nicholas de Detroit, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Greceşti care a susţinut lucrarea misiunii noastre îngăduindu-ne să slujim în aceste sfinte biserici. Dorinţa de a avea propriul lăcaş de închinăciune, a existat din primul moment şi cu binecuvântarea Bunului Domnezeu şi cu ajutorul Lui s-a găsit de vânzare biserica din 56 Andrews Street, Victor NY, pe atunci proprietate a bisericii creştine Willowbrook.
Chiar dacă procesul de vânzare-cumpărare al bisericii noastre a fost finalizat la data de 30 iulie 2003, prima sfântă liturghie în noul lăcaş al comunităţii noastre s-a săvârşit încă din duminica Floriilor urmată fireşte de primul Paşte românesc în Rochester în biserica noastră.
Biserica nou cumpărată a fost însă construită cu aproape 100 de ani în urmă, mai precis în anul 1901 de către Biserica Luterană Germană Sf. Ioan din Victor NY. Prima slujbă săvârşită în această biserică a fost la data de 23 octombrie 1901 iar arhitectul şi constructorul a fost Theodore Norton.
Au urmat apoi după cumpărarea bisericii câţiva ani de înfrumuseţare şi adaptare a noii clădiri la cultul ortodox.
Chiar din septembrie 2003 au început lucrările adaptării spaţiului şcolii parohiale în apartament pentru mine, prin strădania multor credincioşi, prin munca şi donaţiile făcute. Au fost pictate geamurile bisericii de către domnul Costel Nacu la începutul anului 2004. Tot în anul 2004 a fost urcat clopotul bisericii noastre, la 9 aprilie 2005 a fost sfinţită sfânta troiţă din grădina bisericii. La 9 aprilie 2006 a fost aşezată plăcuţa cu binefăcătorii şi sprijinitorii bisericii, urmând apoi ample lucrări de consolidare şi remodelare atât în interiorul bisericii cât şi în afara ei. La 7 iulie 2007 biserica a fost plătită integral şi s-a primit titlul de proprietate.
După acest moment a început proiectul picturii executată de Vali şi Ramona Isari în stil bizantin. La finalul anului 2009 biserica a fost integral pictată.
În 21 iunie 2010 a fost cumpărată proprietatea vecină bisericii noastre din 68 Andrews Street care a fost platită cash, pentru care exista un proiect de construcţie a noului centru românesc din vestul şi nordul statului New York, proiect care a demarat la mijlocul anului 2015.
Până atunci însă sala socială împreună cu şcoala parohială şi bucătăria au fost integral renovate la începutul anului 2011 iar în perioada august-septembrie 2011 a fost adusă catapeteazma sculptată împreună cu tot mobilierul bisericii din România.
Lucrarea în lemn a fost executată cu iscusinţă de către domnul Constatin Tudorei în Grumăzeşti, Neamţ.
Sfinţirea bisericii Sfânta Treime din Victor, NY a avut loc pe data de 9 octombrie anul 2011 în prezenţa Î.P.S. Arhiepiscop Nicolae, a Î.P.S. Mitropolit Nicholas de Detroit, a P.S. Episcop Vicar Ioan Casian de Vicina a multor preoţi din parohiile ortodoxe din Nord-Estul Statelor Unite şi din România dar şi a credincioşilor ortodocşi români din această zonă.
Bunul Dumnezeu a dat celor 54 de familii care ne-au fost aproape în aceşti 10 ani înţelepciunea să sprijine împlinirea casei lor de mântuire.
Că erau din Rochester, Syracuse, Ithaca sau Buffalo, NY sau chiar şi din Canada cu toţii au înţeles că nu trebuie decât să «dea din aripi şi să se înalţe».
Din îndeletnicirile mai noi din rândul Arhiepiscopiei am învăţat că se repetă des un tipar în rândul comunităţilor româneşti în America de Nord: o biserică este infiinţată cu idealuri mari, generează o mulţime de activităţi dar apoi viziunea păleşte încetul cu încetul şi comunitatea se mulţumeste cu realizări mult mai mici decât idealurile iniţiale.
Stând în afară, se pot găsi multe de criticat şi completat, când intri însă în mijlocul fiecărei familii în parte, lucrurile se schimbă. La noi tiparul a devenit realitate şi bucuria pe care fiecare am trăit-o în ziua de 9 octombrie a venit ca o împlinire. Am înţeles atunci momentele de epuizare ale multora, de descurajare, grija şi ispitele, ele au venit însă şi s-au pierdut ca şi cum nici nu au existat pentru că slăbiciunile noastre au fost transformate de Dumnezeu în putere.
Sf. Vasile cel Mare spune că nimic nu-i mai propriu firii noastre ca a fi în comuniune unii cu alţii, a avea nevoie unii de alţii şi a ne iubi unii pe alţii. Tot el zice: «Numesc cea mai desăvârşită comunitate a vieţii pe aceea din care a fost eliminată proprietatea individuală a averii, din care a fost exclusă nepotrivirea de păreri, din care au fost înlăturate toate tulburările, rivalitatea, certurile, dar în care toate sunt în comun: Dumnezeu, mântuirea pietăţii, mântuirea, în care cei mulţi sunt unul şi unul nu e singur, ci în mai mulţi.»
Nimic nu se poate compara cu viaţa în comuniune, zice Sfântul Vasile cel Mare. Ce poate egala această viaţă? Ce fericire i se aseamănă? Ce e mai desăvârşit ca legătura şi unirea? Ce e mai plăcut, ca unirea sufletelor? Membrii comunităţii sunt deopotrivă stăpâni unii altora.“
Pr. Daniel Adrian Ene